Acreditare Anul I

afis

Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” din mun. Roșiori de Vede, Teleorman a obținut Acreditarea pentru proiecte Erasmus+

 

Descriere

logoÎn urma evaluării aplicației depuse, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu”, Roșiori de Vede, Teleorman a obținut Acreditarea pentru proiecte Erasmus+, în domeniul Educației școlare, pentru perioada 01.02.2022-31.12.2027. Acreditarea a fost conferită de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Prezenta Acreditare în domeniul Educației școlare se referă la o serie de mobilități de învățare pentru personalul didactic de predare, în care profesorii vor urma cursuri de formare, necesare pentru îmbunătățirea competențelor de predare, dar și schimburi de experiență pentru elevi.
Obiectivele urmărite vizează creșterea numărului de cadre didactice ale școlii, care utilizează metode moderne de predare eficientă, creșterea numărului de cadre didactice, care își dezvoltă competențele digitale pentru integrarea eficientă a tehnologiei în curriculum, precum si ameliorarea relației elevi-părinți-școală prin prin implicarea claselor de elevi în activități extrașcolare și extracurriculare, menite să-i familiarizeze cu oferta de job-uri de pe piața muncii, în vederea orientării școlare și profesionale corecte și eficiente, asigurând egalitate de șanse tuturor elevilor noștri.
Achizițiile de învățare din această activitate internațională vor genera impact instituțional la nivelul elevilor și părinților acestora, ca beneficiari direcți ai procesului instructiv-educativ, precum și al profesorilor, prin perfecționare de înaltă calitate, la nivel european.

 acreditare erasmus 2022

Rezultate

proiect_integrat peo_zi_Lazar G

Proiect Orientare scolara Vaicar Doina

PROIECT DE ACTIVITATE DE CONSILIERE I ORIENTARE COLAR

 Planuri de interventie personalizate pt elevii cu CES integrati in invatamantul de masa

 Planuri de interventie personalizate pt elevii cu CES integrati in invatamantul de masa 1

Metode inovative -proiect_de_lectie_refractia_luminii_Berevoescu D

Metoda Inovativa -diagrama VENN -Stefan Rodica

lesson plan STANCIU VALENTINA

Fisa consiliere SCOLARA Lazar G

Fisa OSP Leonte Cameluta

Fisa Orientarea Scolara Berevoescu Daniela

 

Let s code for Erasmus Days- activitate de codare, activitate pe platformele Erasmus Days, eTwinning și Code Week

 
 
Screenshot 1Screenshot 2IMG 20231009 131116Screenshot 3
 

Fișă de lucru- Metoda Explozia Stelară

Fișă de lucru -Cine sunt eu- Folosirea Programului Word Art Creator

Proiect didactic Dl Goe de I.L. Caragiale-Metoda Pălăriilor gânditoare

Proiect de activitate-Valori umane-Aplicația Mindomo

Antet_ cu COD QR

Project tdidactique lesparties du coprs humain Tirniceanu CLAUDIA

Proiect trandisciplinar Albu Elena

Proiect Pantofii roii Tivlea Loreta

Proiect padurea Tvlea L

proiect integrat Ciufu Oana

Proiect Dezvoltare Personala Adriana Descultu

Proiect de activitate- Valori umane

Proiect Activitate integrata Lungu R

Metode si procedee - Proiect AVAP

LESSON PLAN Scaunasu Ioana

Fisa osp Lungu Ramona

Fisa Orientare Scolara Albu Elena

Proiect trandisciplinar Albu Elena

Proiect integrat Ciufu Oana

Fisa Orientare Scolara Albu Elena

Chestionar pentru parinti clasa pregatitoare

Filmulet realizat in Canva - 100 de zile de școală
https://www.canva.com/design/DAFxuORBZCw/UP914O0UcaVpZnv6H-V3PQ/edit?utm_content=DAFxuORBZCw&utm_campaign=designshare&utm_medium=link2&utm_source=sharebutton

Activitate consiliere si orientare - DESCULTU ADRIANA

Metode de predare si evaluare - Proiect DP

Proiect AVAP - Metode si procedee

 

„Activitate desfășurată în parteneriat cu părinții - 100 de zile de școală”!

Activitate in parteneriat cu parintii - 100 de zile de scoala

 

Platforma wordwall
Joc de consolidare - Nr. naturale 0-31
https://wordwall.net/ro/resource/56121873/numerele-naturale-0-31-recapitulare

Platforma wordwall
Activitate de recapitulare
https://wordwall.net/ro/resource/56127905/recapitulare-clasa-preg%c4%83titoare

Platforma wordwall
Exerciții - Adunări și scădere clasa pregătitoare
https://wordwall.net/ro/resource/56122374/adun%c4%83ri-%c8%99i-sc%c4%83deri-clasa-preg%c4%83titoare

Lectie in care s-a folosit tehnologia si platforma educationala 

Pantofii roşii de N. Calma

Pădurea

WORKSHOP-FAMILIA CEA MAI BUNA ECHIPA

TABLOUL  NATURII

PIETRICELE VESELE

Fisa de lucru MEM Clasa I

Proiect educational CARNAVALUL TOAMNEI

Chestionar pentru parinti

Componenta sonora a cuvintelor Clasa I B

Scrierea cu m inainte de p si b

Proiect didactic ADUNAREA I SCDEREA NR. NAT. N CONCENTRUL 0 - 100 CU TRECERE PESTE ORDIN

GREEN PLANET

MEDII DE VIATA

IMPORTANTA PADURII IN VIATA OMULUI

Activitate de plantare in gradina de flori a scolii -outdoor-fise-de-activ1

Darurile toamnei-outdoor

Activitate -Să învăţăm să preţuim eroii

Activităţi şcoala verde

Erasmus Days

Copilărie colorată

În vizită la sera de flori 

Puncte Cardinale. Orientarea în orizontul apropiat 

Vizită la Muzeul Virtual 

Biodiversitate

Activitate olărit

Vizita gradina zoologica

Litere si cifre 

Vulcanul

Sera de legume

Tradiţii şi obiceiuri de crăciun

Orientare in orizontul local

Cifrele romane

Culorile toamnei  

Proiect didactic SUNETUL SI LITERA G Clasa I B

Activitate II SA  MODELAM LITERELE IN INVATAMANT

Proiect de activitate Plantm copaci pentru un viitor mai bun

Proiect de activitate Natura prietena mea

Proiect de activitate extrascolar

Fisa de activitate Vizita la ZOO

Vizita la Gradina Zoologica 

Fisa de activitate La olarit

Fisa de activitate Pastrarea traditiilor romanesti

model fisa PERMA

Activitate -starea de bine

Antet  cu COD QR

PROIECTE DE LECTIE-Procedee

PROIECTE DE LECTIE-Metode de predare  

Activitate outdoor cu părinții

Activitate outdoor cu părinţii-Proiect de activitate extraşcolară 

Proiect de activitate Povestile copilariei

Fisa de activitate Povetile copilariei

Mai aproape de natura

Activitate interdisciplinara cerc pedagogic

Activitate outdoor cu parintii

Activitate despre protejarea naturii II A

Activitate in echipa elev parinte II A

Fisa de activitate Jocurile copilariei 

Jocurile copilariei

Utilizarea de metode moderne la clasa

Amenajare acces cadre didactice

FILM REALIZAT CU CANVA 

ICT - DOCUMENTE REALIZATE IN URMA PARTICIPARII LA CURSUL ICT 

ICT_-_COD_QR_SITE_SCOALA_GIMNAZIALA_ZAHARIA_STANCU

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR OUTDOOR ANUL ȘCOLAR 2022-2023

PROGRAMĂ OPȚIONAL CĂLĂTORIE PRIN LOCALITATEA MEA

Programa Optional outdoor- Localitatea natală, medii de viață

Activităţi

 

 

Diseminare proiect de Acreditare cerc educatie fizica si sport

 

Mobilitate elevi

 

 

Un grup de unsprezece elevi de la Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” din Roșiori de Vede, însoțiți de trei cadre didactice, au participat în perioada 29 mai – 05. Iunie 2023 în Group mobility of school pupils, Acreditare Erasmus+ în domeniul educației școlare – 2022-1-R001-KA121-SCH-000059480, desfășurată la școala Kazim Karabekir Ilkokulu, din Istanbul, Turcia.
Activitățile desfășurate au vizat teme precum ecologia, reciclarea, reutilizarea.
Elevii au învățat despre importanța protejării mediului și a plantelor prin reciclarea selectivă a deșeurilor și reducerea poluării, despre diferite tipuri de poluare, despre importanța naturii în viața omului și implicarea în acțiuni concrete de protejare a mediului.

 

 

 

Flux 3 Curs - ICT and New Technologies in Teaching and Education

Cursul a fost sustinut de CAPPADOCIA EDUCATION in perioada 10-19 iulie 2023
 

 

„Outdoor Learning”, finanțat prin Programul Erasmus+, furnizat de Utopia Art and Education Organization și desfășurat în perioada 15-19 august 2022

 

„Non formal for inclusion”, finanțat prin Programul Erasmus+, furnizat de Edu2Grou și Dominou, desfașurat în perioada 27-31 august 2022

Prima mobilitate de elevi în cadrul acreditării Erasmus la şcoala Zaharia Stancu

Erasmus+ continuă

Diseminare

https://www.canva.com/design/DAFxEIMTkig/D-E0-gFMyMbwkQ0aJk9v3g/watch?utm_content=DAFxEIMTkig&utm_campaign=share_your_design&utm_medium=link&utm_source=shareyourdesignpanel

http://www.ziarul-mara.ro/saptamana-europeana-a-mobilitatii-la-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu-din-rosiorii-de-vede/

23 martie 2023, în cadrul proiectului CRED, Ministerul Educației în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Teleorman, a organizat la Centrul Multifuncțional pentru Tineret Alexandria, workshopul cu tema „Educația nonformală: actori, practici, perspective- https://fb.watch/kQCsfaD0OK
https://www.didacticus.com/2022/09/la-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu.html
https://esenlerkazimkarabekirio.meb.k12.tr/icerikler/erasmus-kapsaminda-romanyanin-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu-okulu-ogretmen-ve-ogrencilerini-agirladik_14100915.html
https://www.facebook.com/104157414627764/photos/a.200822908294547/493584839018351/

https://www.facebook.com/100064406004048/videos/2675019835963552

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0qT6vUrm82wkoWm9UPmRoQoZgvaJXegGGyAiaCWucAoLyxkd2wfpjN5FjodtfUYspl&id=100064406004048

diseminare nationala:

https://www.didacticus.com/2022/09/la-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu.html

https://www.zahariastancurosiori.ro/proiecte/acreditare-2022-2027 https://www.facebook.com/profile.php?id=100064406004048

https://actualitateadeteleorman.ro/prima-mobilitate-de-elevi-in-cadrul-acreditarii-erasmus-la-scoala-zaharia-stancu/ http://www.ziarul-mara.ro/saptamana-europeana-a-mobilitatii-la-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu-din-rosiorii-de-vede/ https://www.didacticus.com/2022/09/la-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu.html

diseminare internationala:

https://esenlerkazimkarabekirio.meb.k12.tr/icerikler/erasmus-kapsaminda-romanyanin-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu-okulu-ogretmen-ve-ogrencilerini-agirladik_14100915.html

workshop:

Workshop dedicat educației non-formale și bunelor practici în acest domeniu, organizat de Casa Corpului Didactic Teleorman https://fb.watch/kQCsfaD0OK

diseminare pe facebook:

https://www.facebook.com/104157414627764/photos/a.200822908294547/493584839018351/

https://www.facebook.com/100064406004048/videos/2675019835963552

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0qT6vUrm82wkoWm9UPmRoQoZgvaJXegGGyAiaCWucAoLyxkd2wfpjN5FjodtfUYspl&id=100064406004048

https://actualitateadeteleorman.ro/prima-mobilitate-de-elevi-in-cadrul-acreditarii-erasmus-la-scoala-zaharia-stancu/?fbclid=IwAR2lvboDA8B-9vpYrlXQXeLKyvdl0k7kl_2n6Mnd9qbJNOpX59yoWxV3Ub4_aem_AQizx_nQDPE1fLCZq2LpNraR7PTvoALS3PXZ35WyePVU8dj5cijzwWdsh_KnMy9tXDE
http://www.ziarul-mara.ro/saptamana-europeana-a-mobilitatii-la-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu-din-rosiorii-de-vede/
Workshop dedicat educației non-formale și bunelor practici în acest domeniu, organizat de Casa Corpului Didactic Teleorman https://fb.watch/kQCsfaD0OK
https://esenlerkazimkarabekirio.meb.k12.tr/icerikler/erasmus-kapsaminda-romanyanin-scoala-gimnaziala-zaharia-stancu-okulu-ogretmen-ve-ogrencilerini-agirladik_14100915.html

https://actualitateadeteleorman.ro/prima-mobilitate-de-elevi-in-cadrul-acreditarii-erasmus-la-scoala-zaharia-stancu/?fbclid=IwAR2lvboDA8B-9vpYrlXQXeLKyvdl0k7kl_2n6Mnd9qbJNOpX59yoWxV3Ub4_aem_AQizx_nQDPE1fLCZq2LpNraR7PTvoALS3PXZ35WyePVU8dj5cijzwWdsh_KnMy9tXDE

 

Informaţii Şcoală

Str. Carpați nr.71-73,
Roșiori de Vede, TELEORMAN,
Tel: +40 247 466 149